S-a inaugurat primul azil de tineri, pentru pensionarii SRI

În sfârşit, ofiţerii SRI care ies la pensie au un loc unde îşi pot petrece liniştiţi tinereţile, unde sunt trataţi cu demnitate şi se bucură de tot confortul contra unui preţ rezonabil! În nordul Capitalei s-a inaugurat Azilul de Tineri „Sfinţii Geani şi Ruxi”, destinat pensionarilor care nu pot fi găzduiţi la un azil obişnuit din cauza vârstei prea fragede.

„Avem activităţi de tot felul pentru pensionarii noştri, inclusiv un perete de escaladă, o sală de forţă şi un turn de paraşutism pentru cei mai activi. Nu toţi foştii ofiţeri SRI sunt nişte moşi burtoşi de 40 de ani”, povesteşte managerul unităţii, Nicholas Sfeclişoară.

„Organizăm zilnic vizionări de filme, rave-uri, orgii sexuale, iar tratamentul medical e asigurat 24/24. Lui tataia Johnny, de exemplu, îi aduce o asistentă sexi doza de cox de trei ori pe zi şi îl ajută să o tragă pe nas dacă e prea beat. Sincer, nu ştiu să existe un azil atât de cool în România, poate doar în Ibiza şi Cancun”, adaugă managerul.

Pe lângă toate facilităţile ultramoderne, noul azil va avea şi o zonă tip lounge-bar-restaurant, mai pe chilleanu, aşa, unde pensionarii vor putea fi vizitaţi de părinţi şi bunici.

Din păcate, nu oricine îşi permite să iasă la pensie la 25 de ani – media vârstei de pensionare în structurile de informaţii, conform anumitor surse – însă şi alte categorii de tineri au oportunităţi bune în România, de exemplu programatorii. „OK, poate nu mă duc direct la azilul de fiţe, să petrec cu vedetele, dar un job bun în IT îmi poate asigura un venit super-cinstit, şi îmi fac singur piscină şi perete de escaladă acasă!”, îşi dă cu părerea Marcel, un tânăr din Capitală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

29 mai 2024 16:43
Citește mai mult despre: azil de tineri pensionari sri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult