S-a întors Iisus? Un bărbat are găuri în palme de la capacele de bere cu twist-off

Pur şi simplu urmările unui Revelion agitat sau cel mai ciudat caz de stigmate din lume? Aurel Marcu, un bărbat din cartierul bucureştean Berceni, a descoperit astăzi că are găuri adânci în palme după ce, în noaptea dintre ani şi de sfântul Vasile, a desfăcut câteva zeci de beri cu capac tip twist-off.

„Nu putem exclude a doua venire a lui Iisus, bineînţeles, dar cel mai probabil stigmatele lui Aurel sunt mai degrabă semnele unei credinţe puternice în bere”, spune dr. Decebal Popescu, care a studiat misterioasa întâmplare.

În urmă cu câteva ore, Aurel M. a fost invitat oficial la Vatican, unde va discuta cu însuşi Papa Francisc. „Sfinţia Sa mi-a zis că şi el a avut răni ca ale mele, dar că mă va învăţa să desfac berea cu ajutorul unui prosop, ca să nu se mai întâmple”, spune bărbatul, plin de evlavie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 ianuarie 2019 09:25
Citește mai mult despre: bere stigmate

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult