S-au învăţat cu turiştii! Babele din Viscri întreabă “Al cui eşti, maică” în 8 limbi

Unele comunităţi rurale din România s-au transformat complet de când sunt frecventate zilnic de turişti străini! În ultimii ani, zeci de femei din celebrul sat săsesc Viscri s-au pus serios pe învăţat, iar acum pot întreba „Al cui eşti, maică” în 8 limbi de circulaţie internaţională.

„Aşa e tradiţia la noi, când vezi pe cineva pe uliţă tre’ să-l întrebi al cui e, ca să se simtă ca acasă”, explică tanti Frosa. „Ce te faci când nu ştie o boabă româneşte? Păi trebuie să-l întrebi pe limba lui, nu?”

„Cândva mai erau săsoaice pe-aici care ştiau să-i descoasă pe turiştii nemţi, da’ acum că am rămas numai noi, trebuie să ne descurcăm. Veta de peste drum e expertă în limbi asiatice, în timp ce Tanţa din deal s-a specializat în arabă, ebraică şi swahili”, adaugă tanti Frosa.

Strategia mămăiţelor din Viscri pare să dea roade. În prezent, puţini turişti se mai strecoară printre casele vechi, pitoreşti, ale satului fără să audă de după gard tradiţionalul „whose are you, mother?”, „ты чей, мамочка?” sau „¿de quién eres, mamá?”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
5 octombrie 2020 13:58
Citește mai mult despre: babe turisti Viscri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult