Să moară dușmanii! La Măruță în platou a venit al 1.000-lea manelist din istoria emisiunii

Dușmanii lui Cătălin Măruță au de ce să-i poarte pică vedetei ProTV. Ca de obicei, printre invitații emisiunii ”La Măruță” de azi s-a aflat și un manelist, doar că unul cu o semnificație specială pentru Măruță: este cel de-al 1.000-lea manelist pe care îl promovează în emisiunea lui de la ProTV.

”Recunosc, nu a fost ușor să ating acest număr de baștan”, a povestit Măruță. ”Știu că din cauza emisiunii mele mulți români s-au trezit cu IQ-ul înjumătățit, sau că toți elevii care m-au urmărit au căzut la Bac, fără excepție, dar acum, că am stat alături de al 1.000-lea manelist, n-am nici un dubiu că a meritat efortul. Și voi continua pe aceeași linie, promit!”

Următorul obiectiv al lui Cătălin Măruță este să realizeze o emisiune maraton, la care să participe un număr record de maneliști. ”Din cei peste 1.100.000 de maneliști care sunt fanii mei pe Facebook, vreau să aleg 100.000 și să îi invit în emisiune. Sunt în discuții avansate cu Oprescu, să închiriez Național Arena pentru asta, e doar o problemă de timp până batem palma”, a dat asigurări vedeta ProTV.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
21 ianuarie 2015 18:25
Citește mai mult despre: manelist Maruta ProTV

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult