Sătulă de selfie-uri cu telefonul, o oglindă a încetat să mai reflecte cocalarii şi piţipoancele

Un fenomen bizar s-a produs în Mizil, acolo unde o oglindă a încetat, dintr-o dată, să mai reflecte cocalarii şi piţipoancele care se pozează în ea. Un grup de cercetători mizileni a analizat cazul şi a tras primele concluzii.

“Din primele cercetări şi observaţii, credem că este vorba despre un instinct de conservare la care oglinda apelează când un cocalar sau o piţipoancă îşi pozează reflexia. Dacă această categorie de, să le spunem, oameni se pozează în oglindă în mod repetat, ea riscă să se spargă. Fenomenul dispariţiei reflexiei pare ciudat, dar oglinda nu face decât să se autoprotejeze în faţa atacurilor la care este supusă de către blitzuri, kitch, prost gust şi lanţuri de aur”, spune Decebal Popescu, şeful Departamentului de Cercetare din cadrul Universităţii din Mizil.

Deşi totul a început cu o oglindă, fenomenul pare să ia amploare. “Cazurile de acest gen s-au înmulţit considerabil şi au luat o amploare naţională. Cocalarii şi piţipoancele vor trebui să caute alte soluţii pentru selfie-uri, cum ar fi geamurile de bănci, geamurile fumurii ale maşinilor sau bălţile de pe trotuar”, a mai adăugat Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
22 octombrie 2014 09:04
Citește mai mult despre: cocalari oglinda piţipoance Selfie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult