Scandal! Fuego, bănuit că a plătit zeci de femei ca să spună că le-a lăsat gravide

Lumea mondenă din România e zguduită de un nou scandal! Popularul artist Fuego, cunoscut pentru sinceritatea trăirilor exprimate în muzica sa, e bănuit că ar fi pus la cale o înşelătorie de mari proporţii! Mai precis, paparazzi de la Dilema veche susţin că au dovezi clare că Fuego ar fi plătit zeci de femei din zone sărace ale ţării pentru ca ele să îl acuze public că le-ar fi lăsat gravide la o petrecere după un concert sau cu ocazia unei întâlniri cu fanii.

Unul din reporterii care au descoperit escrocheria explică: “Fanii acestui artist provin în general din comunităţi înapoiate, deci nu au noţiuni elementare de biologie. Ca urmare, nu-şi dau seama că, pentru ca acele femei să fi rămas gravide e necesar ca Fuego să fi făcut sex cu ele, ceea ce desigur că e imposibil, chiar ridicol, din punct de vedere ştiinţific”.

Fuego infirmă toate afirmaţiile paparazzilor şi spune că acuzaţile femeilor sunt perfect reale. “Eu cu… ăăă, cum se cheamă a mea, le-am lăsat cu burta la gură. Le-a dus în camera mea de hotel, am pus nişte muzică ca să intrăm în atmosferă, adică colinde şi apoi am făcut cu ele din ăla, cum i-o zice, că niciodată n-am ştiut prea bine.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
23 august 2012 09:38

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult