Scandal pe şantierul unui drum! Un muncitor a asfaltat groapa în care se dormea cel mai bine

Dorel loveşte din nou! Ceea ce părea o dimineaţă liniştită pe şantierul unui drum din Capitală a degenerat într-un scandal cu bătaie după ce un muncitor nou a asfaltat din greşeală o groapă “deosebit de comodă”.

“Nu se poate, domnule, să vii să astupi groapa în care dorm eu de 3 săptămâni încoace! Ce-i asta? Suntem în junglă?”, s-a revoltat un coleg al acestuia, care nu regretă că i-a administrat o corecţie fizică. “Putea să ne întrebe înainte.”

Cu ochii în lacrimi, tânărul muncitor spune că nu ştie ce l-a apucat. “Am simţit, aşa, nu ştiu cum, o poftă de muncă. Ceilalţi erau plecaţi după bere, aşa că m-am gândit că nu mă vede nimeni şi am astupat cu un pic de asfalt prima groapă care mi-a ieşit în cale. De unde era să ştiu că tocmai aia e groapa de dormit?”

Potrivit conducerii şantierului, vinovatul pentru întregul scandal nu îşi va primi salariul luna aceasta. “Din cauza lui, lucrările la şantierul nostru au avansat cu cel puţin 2 zile!”, l-a mustrat aspru superiorul său.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
25 mai 2015 10:12
Citește mai mult despre: Dorel drumari groapa santier

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult