Scandalos! Polițiștii nu mai au voie să mănânce șaorma, că se rup uniformele pe ei

După ce polițiștii s-au plâns că au primit uniforme de proastă calitate, care se rup extrem de ușor, superiorii lor au luat o decizie halucinantă. În loc să le schimbe polițiștilor uniformelor, cum ar fi normal, șefii au decis să le interzică polițiștilor să mai mănânce vreodată șaorma.

Scandalos este că polițiștii au această interdicție nu doar când se află în timpul serviciului, ci și când sunt în timpul lor liber. „Efectiv mă simt batjocorit“, s-a plâns un polițist. „Dacă nu se renunță la decizie, demisionez din poliție. Și ca mine sunt mii, dacă nu zeci de mii de colegi, care vor demisiona și ei dacă rămâne interdicția la șaorma.“

La această decizie scandaloasă a reacționat și UȘR (Uniunea Șaormăriilor din România), care a acuzat că interdicția primită de polițiști ar putea duce la falimentul a sute de șaormării din România. „Pentru multe dintre ele polițiștii reprezintă peste 70% din totalul clienților, e o crimă această interdicție“, a avertizat UȘR.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
7 februarie 2023 14:59
Citește mai mult despre: politisti saorma

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult