Scandalul continuă la Bellu! Eminescu va fi exhumat ca să aibă loc şi calul lui Fane Spoitoru

La scurt timp după circul cu 2000 de manelişti pricinuit de înhumarea lui Fane Spoitoru, un nou scandal perturbă liniştea răposaţilor de la Bellu! Potrivit administraţiei cimitirului, “obscurul poet moldovean” Mihai Eminescu va trebui dezgropat pentru ca nou înfiinţata Alee a Cămătarilor să poată fi lărgită cu câţiva metri.

Astfel, în momentul în care Haralamb, calul lui Fane Spoitoru, îşi va da obştescul sfârşit, acesta va încăpea lejer în groapă alături de stăpânul său.

“Vorbim despre o reorganizare minoră, ceva foarte obişnuit într-un cimitir”, spune Onufrie Rîuleţ, gropar. “Ţineţi cont şi că Haralamb e un armăsar pur sânge, practic un fel de rudă a domnului Spoitoru. Pe Eminescu îl mutăm jumate la Străuleşti şi jumate la Izvorul Nou, ca să poată fi vizitat de şi mai mulţi iubitori ai poeziei sale.”

“Dacă familia calului va cere un cavou şi mai mare, o putem trimite şi pe Iulia Haşdeu la Bolintin-Deal, unde avem promisiunea că îi putem amenaja ceva foarte drăguţ într-un loc însorit, lângă mormântul unui ilustru tinichigiu al anilor ‘80”, a adăugat reprezentantul Administraţiei Cimitirelor.

Scris de Vasile
18 aprilie 2016 15:04

Articole asemanătoare

Vezi mai mult