Şcoala vieţii. Un student venit recent la Bucureşti a învăţat deja să fure robineţi din baie

Meseria e brățară de aur! A fost prima lecție învățată de Valentin Dogaru, student originar din Dolj, sosit la București la facultate și cazat în Regie. Acesta, îndrumat atent de un coleg de cameră cu 3 ani mai mare, a sustras cu succes 4 robineți din spălătorul de pe palier, pe care i-a scos deja la vânzare pe un site de anunțuri.

”În primul rând am învățat să fac ceva util, asta e cel mai important. Sigur, nu sunt de lepădat nici cei 30 de lei pe care i-am luat pe robineți, mi-am luat țigări de ei”, explică mândru studentul. Acesta spune că și-ar dori ca și la facultate să învețe lucruri utile, nu doar materii învechite și lipsite de interes practic.

”Eu sunt student la ASE și la facultate avem un singur profesor ok, care ne-a învățat cum să mânărim un bilanț și cum să evităm plata TVA-ului. Ne-a promis că dacă ne ținem de treabă ne învață și cum să dăm țepe cu metoda intrării în insolvență. În rest, ne învață numai prostii. Ce nevoie am eu să mă învețe cum se calculează CAS-ul pentru angajat? Cine e prost să plătească angajații pe carte de muncă, din moment ce poți la fel de bine să plătești și la negru? E ilogic”, a mai spus studentul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
23 octombrie 2015 12:02
Citește mai mult despre: camin furt Regie robineti studenti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult