Din ce în ce mai multe spitale din România îşi forţează pacienţii să aştepte cu orele, stârnind neplăceri grave şi punându-le chiar vieţile în pericol.

spital_pisici_tavan_medici.jpg

E şi cazul spitalului din Craiova, unde medicii au fost trimişi să vâneze pisicile din sistemul de aerisire. "Nu vrem să se repete incidentul de la Constanţa, când au căzut pe pacienţi, astfel încât am trimis câţiva anestezişti să le tranchilizeze şi un ortoped să le lege", explică nea Jean, directorul spitalului.

Nici la Tecuci, situaţia cu aşteptarea la Urgenţe nu e mai roz. "Îmi cer scuze faţă de pacienţi, dar am şi eu ordine de respectat. Nu pot fi în două locuri în acelaşi timp", spune Marcel Tomescu, chirurgul trimis să omoare crocodilul de 8 metri din canalizarea spitalului.

În alte oraşe, pacienţii au aşteptat chiar şi 4 ani un consult medical, după ce singurul medic a fost mâncat de viu de tiranozaurul din vestiar, transmit surse din sistemul sanitar.

Scris de TNR | Tuesday, 04.02.2020 14:42 Monden

National Cinematografic