Se poate şi fără cianuri! Sătenii din Apuseni au deszăpezit până au dat de aurul de la Roşia Montană

O nouă demonstraţie de forţă a sătenilor din Apuseni! La doar câteva zile după ce au pus mâna pe lopeţi şi au început să deszăpezească tot ce le-a ieşit în cale, aceştia au reuşit să ajungă la aurul de la Roşia Montană. Şi puţin a lipsit ca sătenii din Apuseni să nu dea la o parte şi aurul.

„Noi, ardelenii, ne urnim greu, dar şi când ne urnim, nimic nu ne stă în cale”, spune un vajnic localnic din zona Roşiei Montane. „Am început să înlăturăm zăpada dar, cum abia ne încălzisem după ce am terminat cu ea, am continuat să dăm la lopată. Am făcut asta mai mult ca să nu ne ia frigul, nici prin cap nu ne-a trecut că o să ajungem la zăcământul de aur de la Roşia Montană.”

Excesul de zel al sătenilor i-a luat prin surprindere pe politicieni, care negociau intens cu canadienii de la RMGC cuantumul şpăgilor pentru anul 2014. Ei au trimis deja la Roşia Montană armata şi jandarmeria, ca să acoperele la loc aurul din Apuseni. Iar asta cât ma repede, până să afle românii că se poate scoate aurul de acolo şi fără cianuri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 ianuarie 2014 13:24

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult