Se vede că a fost concert Metallica! Mii de bătrânei nu s-au întors aseară la azil
Decizia de a pune un concert rock seara târziu este una cât se poate de neinspirată. O demonstrează și concertul Metallica de aseară, care a dat peste cap activitatea mai multor azile de bătrâni din Capitală. Din cauză că mulți bătrânei de la azil au avut bilete la Metallica, probabil făcute cadou de nepoței, ei nu s-au mai întors la azil la ora închiderii.
Personalul azilelor spune că situația a devenit critică după ora 23:00, când telefoanele au început să sune încontinuu. „Îi căutau copiii. Unii credeau că bătrânii au pățit ceva. De fapt, ei erau în continuare pe Arena Națională, încercând să filmeze cu tableta solo-ul de la Nothing Else Matters”, explică o infirmieră epuizată.
Mai mulți bătrânei au fost văzuți plecând în grup spre Centrul Vechi, unde au insistat să continue seara „ca în ’92, când am văzut prima oară rock adevărat”. Un bătrânel de 81 de ani a fost găsit la 4 dimineața încercând să convingă un taximetrist că el a inventat headbanging-ul pe vremea când Metallica nici măcar nu se înființase.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.