Secretele lui Chef Scărlătescu: Înainte de a fierbe pastele, scoateţi-le din cutie!

Chef Scărlătescu a sărbătorit împlinirea a 120 de kile alături de prieteni și apropiați și televiziunea care l-a transformat în vedetă. Cu această ocazie acesta a povestit câteva din secretele bucătăriei care l-au făcut atât de apreciat ca bucătar.

„Dacă vreți să vă iasă excelent niște paste ragu, vă destăinui un secret. Ca să iasă moi și fine, le scoateți mai întâi din cutie înainte de a le arunca în oală. Apoi, când apa începe să dea în clocot, doar atunci aruncați și parizerul, cartofii și ceapa”, a povestit chef Scărlătescu.

Acesta a explicat și ce trebuie să facă un gurmand dacă ouăle fierte i-au ieșit prea crocante. „Pentru a nu rămâne cu gustul ăla ciudat din dinți, scoateți coaja oului fiert înainte de a-l mânca. Ce e în interior este partea cu adevărat gustoasă. Cartonul de la ouă nu trebuie aruncat cu toate că nu are valoare nutritivă. Dacă e tocat bine, poate fi folosit la chiftele, să le lege mai bine”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 decembrie 2019 16:58
Citește mai mult despre: scarlatescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult