Seringă uriaşă cu vaccin rusesc, interceptată în zbor de scutul de la Deveselu

Vaccinul cu care se laudă Putin nu e atât de eficace precum sperau ruşii! O seringă uriaşă, plină de vaccin anti-COVID, care zbura prin stratosferă spre Europa de Vest a fost deja interceptată şi distrusă de scutul de la Deveselu.

„Putin era roşu de furie. Toţi ‘medicii’ îl asiguraseră că ‘seringa’ intercontinentală cu ‘vaccin’ nuclear e imposibil de doborât. Se pare că va trebui să mai facem nişte ‘cercetări’ şi nişte ‘studii medicale’ pentru a obţine un ‘vaccin’ mai performant”, a declarat un apropiat al preşedintelui rus, făcând cu ochiul.

Cu toate că vaccinul s-a dovedit a fi un fiasco, Putin insistă să îşi ajute prietenii occidentali în lupta împotriva COVID. În prezent, Rusia verifică data expirării de pe mai multe cutii de medicamente cu şenile, transmit cu îngrijorare farmaciştii din Ucraina, Moldova şi ţările baltice.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
12 august 2020 09:56
Citește mai mult despre: Putin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult