Și-a căutat-o! Un român i-a spus ”Hristos a înviat!”, iar nea Costel i-a răspuns cu urarea lui clasică

Un român se află în stare de șoc, după ce a avut proasta inspirație să-i ureze lui nea Costel clasicul ”Hristos a înviat!”. Asta pentru că în loc să reacționeze cu banalul – dar tradiționalul – ”Adevărat a înviat!”, simpaticul drojdier l-a luat complet nepregătit pe ghinionist și a răspuns cu urarea sa tradițională: ”Dă-l în p… mea!”.

”Deci stăteam liniștit și-mi beam apa minerală”, rememorează simpaticul drojdier, ”când deodată întră unu’ în bar și, în loc să mă întrebe dacă servesc ceva, m-a luat cu «Hristos a înviat!». Am zis să-i mai dau o șansă și l-am întrebat «Ce-ai zis, mă?», dar degeaba, că el mi-a mai zis o dată «Hristos a înviat!». Așa că n-am avut de ales și i-am răspuns cu «Dă-l în p… mea! Și pe el, dar și pe tine!».”

La auzul urării lui nea Costel, bărbatul efectiv a leșinat și doar intervenția promptă a simpaticului drojdier a dus la evitarea unei posibile tragedii. ”I-am aruncat apa mea minerală pe față, i-am dat două palme zdravene și și-a revenit din leșin, dar cică încă e în stare de șoc. Deși eu cred că doar se face, ca să nu-mi cumpere o altă apă minerală”, crede nea Costel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 aprilie 2018 10:01
Citește mai mult despre: nea Costel pasti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult