Și-au luat-o în cap! Tot mai mulți urși intră în magazine fără să poarte mască

După populație, senzația că pandemia nu mai există în România a lovit și urșii. În Brașov, de exemplu, tot mai mulți urși au devenit de-a dreptul nepăsători și sfidători: intră în magazine fără mască. Dar nu la modul că țin masca sub bărbie, nu, ei efectiv n-au mască deloc. Nu le pasă!

Evident, nici nu se mai pune problema ca urșii să stea cuminți și să aștepte să le ia paznicul de magazin temperatura. Ce-i drept, aici sunt de incriminat și paznicii de magazin, până acum niciunul neatenționând vreun urs că ar trebui să poarte masca ca să intre în magazin. Au fost chiar cazuri în care paznicii de magazin au fugit în loc să le atragă atenția urșilor.

În schimb, în centrele de vaccinare din Brașov sau Tușnad bate vântul. Absolut niciun urs nu s-a prezentat până acum la vaccinare, nici măcar când s-a făcut campanie prin pădure că se dă un borcan cu miere fiecărui urs vaccinat. De fapt, un urs s-a prezentat la un centru de vaccinare, însă doar ca să întrebe ceva, că nu știa încotro e supermarketul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
10 august 2021 14:26
Citește mai mult despre: masca urs

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult