Și programatorii țin post. Săptămâna asta lucrează cu un singur monitor!

Pentru că e Postul Paştelui, toţi românii sunt îndemnaţi să ducă o viaţă mai moderată, chiar şi programatorii! Unii dintre ei, adevăraţii pustnici, şi-au oprit şase din cele şapte monitoare şi se nevoiesc lucrând la unul singur, ca nişte simpli utilizatori de PC.

„Postul nu e numai despre mâncare. Ar fi prea uşor, că eu trăiesc de ani de zile cu smoothie-uri şi salate”, explică Decebal Popescu, IT-ist din Capitală.

„Adevărata cumpătare e să stai câteva săptămâni fără să te uiţi la Youtube pe un ecran, la Netflix pe altul, să n-ai Reddit deschis în stânga şi Github în dreapta, nunu, doar monitorul pe care scrii codu’ şi ceşcuţa de cafea”, explică Decebal, convins că astfel îşi va câştiga locul în raiul programatorilor, unde nu există buguri iar din unitatea centrală curg gigabiţi de lapte şi miere.

„Indiferent dacă ţin sau nu post, IT-iştii de top sunt la mare căutare, atât sufleteşte, cât şi fizic”, explică Grigore Pafnutie, teolog. „Arnia, de exemplu, caută un Full Stack .NET Consultant care se pricepe, că tot veni vorba de ceruri, la Azure.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

27 aprilie 2021 11:45
Citește mai mult despre: cumpatare monitoare post programatori

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult