Şoarecele de la Kaufland a muşcat un client care i-a reproşat că nu poartă măscuţă

Şoarecele de la Kaufland e din nou în lumina reflectoarelor, de data aceasta ca personaj negativ! Îndrăgitul rozător e acuzat că ar fi muşcat de nas un client al supermarketului. Clientul susţine că doar i-a atras atenţia şoarecelui că trebuie să poarte măscuţă, aflându-se în spaţiu închis.

„Ronţăia nişte ambalaje în raionul de brânzeturi, fără măscuţă, fără mănuşiţe, fără nimic. În 2020, în plină pandemie. Normal că i-am atras atenţia”, se plânge Decebal Popescu, clientul agresat. „În loc să se ducă să-şi pună echipamentul, a chiţăit supărat şi a sărit să mă muşte de faţă.”

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, Decebal Popescu a
alergat printre raioane cu şoarecele agăţat de nas timp de vreo 5 minute, până când un agent de pază a alungat rozătorul cu o lovitură de pulan bine plasată.

„Acum sunt şi cu nasul muşcat, şi cu ochelarii sparţi, şi cu un dinte lipsă, doar fiindcă i-am spus unui mic mamifer să nu neglijeze măsurile de protecţie”, oftează clientul.

Scris de TNR
29 iulie 2020 09:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult