Şocant! Filmarea în care Taylor Swift bea cu Nea Costel e un fals generat de AI

E scandal mare în comunitatea de beţivi de pe Twitter! Chiar şi căutările „Nea Costel” sau „Nea Costel Drojdier” au fost blocate timp de mai multe ore, după ce pe platforma social media au circulat filmări în care îndrăgitul nea Costel stă la şpriţuri cu Taylor Swift într-un birt de lângă Piaţa Sălăjan.

Potrivit lui nea Gigi, prieten apropiat al lui nea Costel, înregistrarea e cu siguranţă un fals generat cu ajutorul inteligenţei artificiale. „În primul rând, nea Costel nu bea chiar cu oricine. Nici măcar cu nea Fane, darămite cu Taylor cum-o-cheamă. Oricât de bună ar fi domnişoara la cântat sau pictat sau ce dumnezeului face ea, mă îndoiesc că i-ar face faţă lui nea Costel la activitatea care l-a consacrat, consumul de alcool.”

„În al doilea rând, uitaţi-vă la mâna lui nea Costel, are 18 degete, semn clar că a fost desenată de un robot care habar n-are cum arată un beţiv real, cu câte 10 degete la o mână!”, adaugă nea Gigi.

„Unii oameni au tot felul de fantezii bolnave sau pur şi simplu vor să-i paraziteze notorietatea lui nea Costel. Dă-i în p… mea, cum ar zice maestrul. Dacă, totuşi, e adevărat, bravo ei”, şi-a dat cu părerea un fan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
29 ianuarie 2024 16:37
Citește mai mult despre: nea Costel taylor swift

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult