Special pentru romantici! A apărut PET-ul de bere cu două guri

Cândva era de neconceput să savurezi o bere la PET, pe o bordură sau într-o gară de provincie, împreună cu persoana iubită – astăzi, însă, tehnologia modernă ne permite în sfârşit acest gest romantic şi intim! Un producător de bere din Tecuci a lansat recent primul PET cu două gâturi, special conceput pentru cuplurile îndrăgostite.

„De ce doar cocteilurile să vină cu două paie? Acum poţi să împarţi cu iubita o băutură mult mai convenabilă şi mai satisfăcătoare”, spune inventatorul bidonului pentru cupluri, care a încercat, fără succes, să breveteze şi PET-ul de bere pentru familie, cu două guri mari şi câteva mai mici.

„La iarbă verde, sub cerul înstelat, cu tricoul rulat până deasupra burţii şi micii sfârâind molcom alături… Ce poate fi mai frumos?”, spune Grigore, cunoscut romantic din localitate. „Ca să-i arăt cât de mult o iubesc, cojesc eu şi seminţele ei, să moară ce-am pe casă.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
31 mai 2019 16:48
Citește mai mult despre: bere

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult