SRI susține că toți românii au podcast, chiar fără să știe

Suntem un popor creativ și vorbăreț, conform Serviciului Român de Informații, care precizează că aproape toți românii au un podcast, unii chiar cu foarte mulți ascultători. Peste 10% din populație are și vlog, oamenii fiind filați, filmați și înregistrați ca într-un reality show imens.

Unii angajați ascultă zilnic podcastul de gătit al unei soacre din Brăila, care e sunată de nora de la București s-o întrebe cum să gătească: ”Până acum avem 45 de rețete originale și ne gândim să scoatem o carte. Gătește cu SRI”, susțin organele de securitate.

Keeping up with the Georgescus e podcastul preferat de femeile din SRI, care ascultă încontinuu ce mai zic membrii familiei Georgescu, niște oameni care stau în Berceni. ”Fii atent cum o minte ăsta că e la birou și el e la cea mai bună prietenă a soției. Deci, n-ai cum, băi! Eu înregistrez să-i trimit și maică-mii discuția, e fabulos”, zice M, angajată SRI.

SRI are angajați înnebuniți după vlogurile cu medici șpăgari: ”DUpă ce s-a terminat Dr. House l-am filat pe un chirurg de la Floreasca și a fost mult mai palpitant, cu situații reale, nu inventate. Acu` câteva zile a dat foc la o femeie pe masa de operație! Asta e televiziune!”, a declarat un angajat SRI.

Scris de Ionut
17 ianuarie 2020 08:01

Articole asemanătoare

Vezi mai mult