Infectat cu coronavirus, premierul britanic a ajuns de nerecunoscut. Asta după ce situația lui s-a agravat atât de tare încât medicii au fost nevoiți să recurgă la o măsură radicală: l-au tuns pe Boris Johnson. 

borisjohnson_tuns.jpg ”Este adevărat, Boris Johnson a fost dus de urgență la terapie intensivă, unde  a fost tuns de o echipă formată din cinci chirurgi - cei mai buni pe care îi are Regatul Unit la această oră”, a anunțat purtătorul de cuvânt al spitalului unde e internet premierul britanic. 

Medicii spun că operația, deși extrem de complicată, a fost una reușită. ”Sperăm la o reabilitare completă a pacientului, astfel încât în câteva luni să se întoarcă la părul de dinainte de infectarea cu coronavirus”, a spus Pierre de Cebal, șeful echipei de chirurgi.

Apropiații lui Boris Johnson au răsuflat ușurați după operație, deși în primă fază s-au speriat destul de tare. ”Când l-am văzut prima dată cum era tuns aproape am leșinat, că arăta fix ca Viorel Cataramă”, a spus logodnica premierul britanic.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Calin | Tuesday, 07.04.2020 12:32 Monden

National Cinematografic