Statuia lui Decebal, finalizată. Se montează tălpile pe malul celălalt

Statuia lui Decebal, celebra atrocitate realizată în 1994 care dă coşmaruri copiilor, va fi în sfârşit finalizată! Chiar în acest moment, o echipă de sculptori de top a adus pe malul celălalt o stâncă uriaşă şi o sculptează în formă de tălpi, ca să pară că Decebal face o baie în apa călduţă a Dunării – şi să lase la latitudinea privitorului ce face Decebal sub apă.

„E un gest firesc, de promovare a scăldatului în Dunăre, dar şi o răzbunare istorică – pentru că de-a lungul mileniilor, mulţi istorici au scris despre daci şi, ulterior, despre români, că nu prea fac baie”, explică coordonatorul lucrării de instalare a tălpilor, Marcel Constantin.

Cel mai probabil, în vârful degetului mare de la piciorul drept al regelui dac va fi instalată o trambulină de pe care înotătorii vor putea sări în siguranţă în apă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 iulie 2022 09:08
Citește mai mult despre: decebal picioare statuie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult