Statul va relua concursul Cerbul de Aur ca să luăm și noi ceva premii la muzică
Ca să nu mai stăm la mila unor țări vecine, gen Moldova, care își vinde voturile pe o sticlă de vodcă, așa cum e tradiția la moldoveni, statul român a decis să reia concursul Cerbul de Aur, care avea loc în Brașov. Motivul este nevoia ca muzica românească să primească totuși niște premii, în afară de banii pe care artiștii îi primesc de obicei de la primari și șefi de consilii județene ca să cânte la evenimente electorale cu intrare gratuită. Pe lângă asta, n-are sens să stăm la mâna străinilor, cum se întâmplă la Eurovision.
”Cerbul de Aur va fi un concurs 100% românesc, cu juriu românesc și nu ne va lua nimeni la rost că de ce am dat marele premiu unui artist cu audiență zero și apetență redusă la public, gen Dan Teodorescu de la Taxi, care va interpreta o medolie ultra-politică despre dreptul la apă caldă, de exemplu”, spune Robert Acrișor, noul director al Cerbului de Aur.
Prima ediție Cerbul de Aur va avea lor posibil chiar în toamna acestui an, chiar dacă e pe grabă: ”Invităm ceva artiști obscuri de prin Italia, să înțeleagă meltenii versurile, îl chemăm pe Enrique Iglesias să se bucure și bătrânii, să aplaude pe Bailamos sau Hero, și la final băgăm Babașa și manele de-alea severe cu Florin Salam și restul transpiraților care răcnesc în microfoane.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.