Stenograma discuţiei dintre Vântu şi Ghiţă

Vântu: Salut, Sebi, uite de ce te-am chemat aici. Tu ai fost într-un mare pericol. Nu ţi-ai dat seama, pentru că eşti încă prea tânăr, dar ţi-a trecut glonţul pe la ureche.

Ghiţă: Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.

Vântu: Normal că nu pricepi. Fii atent aici. Tu ai fost foarte aproape de moarte. Era să o mierleşti. Am vrut să-ţi aplic soluţia finală.

Ghiţă: Adică să mă îngropaţi?

Vântu: Mai rău. Voiam să te omor. Nu mi-e teamă să spun, pentru că ştiu că nu ne înregistrează nimeni. Mi-am lăsat reportofonul acasă şi sper că nici tu nu ai nimic la tine.

Ghiţă: Nu, nici eu nu înregistrez.

Vântu: Perfect. Deci voiam să te omor, mă, să termin cu tine. Să te îngrop pe dealurile Moldovei, pe malul unui pârâu care curge limpede la vale, în dosul unei stâni cu mioare albe, păzite de câini bărbaţi şi ciobănaşi virgini, cu mustaţa abia mijită, sub clar de lună, atunci când roua dimineţii nu a poposit încă pe frunzele de păpădie. Tu nu-ţi dai seama în ce pericol ai fost.

Ghiţă: Domnule Vântu, nu vă cred. Sunteţi o persoană publică, nu v-aţi fi permis. Să ştiţi că nu mi-e frică de dumneavoastră.

Vântu: Băi băiatule, tu nu ştii cu cine de pui. Tu poate vii dintr-o familie ok, dar eu am crescut în ţigănie, printre cuţitari. Am îngropat sute de oameni. În tinereţe eram atât de sărac încât îngropam sute de oameni pe un salariu de nimic, în Cimitirul Învierea Domnului, din Bacău.

Ghiţă: Îmi pare rău, sincer.

Vântu: Şi asta nu e tot. Am împuşcat sute de racheţi. Nu zeci, sute.  Tu ştii, băi lăbică, cine l-a omorât pe Kennedy? Eu l-am omorât, mă. Am avut undă verde de la Virgil Măgureanu. Să-l întrebi pe el şi o să-ţi confirme. Când eram student, împuşcam oameni ca să mai fac şi eu un ban, altfel n-aveam ce mânca. Păi ce era să fac, să dau în cap la lume pe stradă? Sunt un mare mafiot, tu habar n-ai. Am făcut şi puşcărie la un moment dat.

Ghiţă: Mie tot nu-mi vine să cred. Şi, sincer, chiar nu mi-e frică de dumneavoastră. Vă rog să mai spuneţi, poate mă convingeţi în cele din urmă. Nu vă fie teamă, nu am nimic de înregistrat.

Vântu: Stai liniştit, că dacă nu mă înregistrezi tu, mă înregistrează SRI-ul. Îmi bag picioarele, nu-mi pasă. Ştiu că o să mă salte până la urmă. Parcă văd în vinerea mare: Baraba liber şi Vântu pe cruce.  Eu v-am zis doar la întâlnirea aia a consiliului de administraţie de la Realitatea: „Unul dintre voi, care staţi la această masă de protocol cu mine, mă va înregistra.”

Ghiţă: Domnule Vântu, haideţi să terminăm odată cu paranoia asta. De la un timp, nici prezentatorii de la Realitatea nu mai vorbesc, au impresia că studiourile sunt ticsite cu microfoane. Să-i vedeţi cât de penibil sunt, intră în direct şi tac ca proştii. Sau discută lucruri neutre, pe care oricum le ştie toată lumea.

Vântu: Bine, hai că plec, că m-am distrat destul cu tine. Ce-mi pare mie rău e că nu ne-a mers afacerea împreună. Te-aş fi îngropat în bani, nu alta.