Strigător la cer! Un şef al lui Marian Godină i-a plagiat deja cartea în lucrarea de doctorat

La câteva zile de la lansarea cărţii sale, îndrăgistul poliţist pamfletar Marian Godină primeşte o nouă lovitură din partea sistemului putred! Un şef al acestuia de la Poliţia Braşov, chestorul principal Robert Acrişor, a plagiat deja textul integral al cărţii lui Godină în lucrarea sa de doctorat.

“Intitulată ‘Flash-uri din sens opus’, lucrarea de doctorat a domnului Acrişor a fost prezentată ieri în faţa unei comisii de specialitate. Autorul, chestor principal R. A., a primit titlul de doctor cu distincţia ‘Magna cum laudae’ pentru munca sa de pionierat în demascarea corupţiei din Poliţie şi un premiu special pentru umor”, a transmis coordonatorul lucrării, prof. dr. Gabriel Oprea.

Specialiştii contactaţi spun însă că 95% din cuprinsul lucrării de doctorat ar fi un “plagiat ordinar” după cartea lui Marian Godină. “E copy-paste cuvânt cu cuvânt, fără indicarea sursei, lipsind doar capitolul despre mârşăviile comise de-a lungul timpului de chestorul Acrişor.”

Contactat de reporteri, chestorul Acrişor şi-a fluturat lucrarea prin aer şi a declarat, vizibil iritat: “Nu ştiu despre ce vorbiţi, n-am auzit în viaţa mea de Godină şi de cartea lui. Ce, aia-i carte? Vreţi să vedeţi o carte? Poftim o carte!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
22 februarie 2016 14:08
Citește mai mult despre: carte doctorat Godina plagiat politie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult