TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Studiu! Interzicerea sacoşelor de rafie pe cursele Blue Air ar duce compania în faliment

Scris de TNR
@
10 aprilie 2014 04:37
Studiu! Interzicerea sacoşelor de rafie pe cursele Blue Air ar duce compania în faliment

Un sondaj comandat recent de compania aeriană arată că dacă mâine s-ar interzice sacoşele de rafie, numărul călătorilor ar scădea cu 90%. “Ceea ce se bănuia de mult, s-a demonstrat. Sacoşele de rafie sunt valiza preferată a românilor, datorită capacitaţii de a susţine volume şi greutăti impresionante, putând fi utilizate ca bagaje de mână. Noi am analizat în special cursele din Italia şi Spania, unde media pe călător este de 4-5 pungi de rafie la bagaj de mână şi încă 6-7, legate una de alta, la cală”, a declarat Florică Schwarz, consultant.

Studiul arată că cei care vor sa iasă în evidenţă folosesc sacoşele de rafie verzi, introduse recent de Mega Image. Cei discreţi preferă totuşi sacoşele Lidl sau Penny. Mai sunt şi nostalgicii, care utilizează încă modelele vintage Billa sau Metro, care făceau deliciul curselor de autocar spre Germania în anii ’90.

“Să ştiţi că şi nouă ne este greu. După primii 10 pasageri spaţiul pentru bagaj de mână este umplut până la refuz, de multe ori fiind nevoiţi să folosim scotch pentru a ţine capacele închise. Restul sacoşelor le depozităm pe unde apucăm: în cabina piloţilor, toalete şi, mai nou, sub scaune. Recent am luat decizia de a renunţa la vestele de salvare de sub scaune şi analizăm posibilitatea renunţării la unul dintre piloţi. Totul pentru binele pasagerilor, aceasta este deviza noastră”, a arătat Ionel Popescu, purtător de cuvânt.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi