Tendințe! Au apărut transilvansexualii, oamenii care au un orgasm foarte lent

E clar, anul 2019 va fi al lor sau nu va fi deloc! Este vorba de transilvansexuali, cei care reprezintă cea mai nouă tendință în materie de sex. Adepții acestui trend sexual se laudă cu un orgasm extrem de lent, care se poate întinde pe câteva zile – ba chiar, dacă totul este dus la paroxism, care să nu apară deloc. 

”Stilul de viață transilvansexual se întemeiază pe vorba plină de înțelepciune a celui mai mare gânditor ardelean, cel cunoscut drept Socrate al Ardealului, care-a spus așa: «No, care-i graba?». Sau NCG, cum spunem noi, că suntem în secolul XXI. De aceea, nouă ni se mai spune și necegiști”, explică Grigore Lent-Furdui, ideologul transilvansexualismului.

O componentă importantă a abordării transilvansexuale este vestimentația. ”Chiar dacă e vorba de un trend sexual, e musai ca înainte de sex să fii îmbrăcat din cap până-n picioare în port tradițional”, insistă Grigore Lent-Furdui. ”Față de hainele moderne, cele tradiționale au marele avantaj că se dau jos mult mai greu, ceea ce ajută enorm să o lungim și mai tare până la orgasm – orgasm care, repet, nu-i musai să se și întâmple.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
27 decembrie 2018 16:13
Citește mai mult despre: ardelean sex

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult