Test de rezistenţă la podul de la Brăila. A câştigat un muncitor care a băut 29 de beri

Imediat ce autoritățile au anunțat că trebuie făcut un test de rezistență la podul de la Brăila, muncitorii de acolo s-au pus pe treabă. Au plecat cu o basculantă până la cel mai apropiat supermarket și s-au întors de acolo cu sute de baxuri de bere la pet. Muncitorii au încins și un grătar, „ca să intre berea mai bine”, iar apoi au început testul de rezistență.

La el au participat aproximativ 90 din cei 150 de muncitori – cei 60 care n-au participat erau muncitori asiatici, cu rezistență scăzută la bere, deci e de înțeles de ce au preferat să muncească în loc să facă testul de rezistență. Cei 90 de muncitori participanți, toți români, s-au ținut destul de bine, absolut toți trecând de pragul psihologic de 10 beri.

De acolo încolo, însă, testul de rezistență a devenit mult mai dificil. La 15 beri au ajuns 40 de muncitori, la 20 de beri doar 8 muncitori, iar de la 24 de beri în sus au rămas în cursă doar doi. A câștigat în cele din urmă un muncitor care a băut 29 de beri, contracandidatul său renunțând după a 28-a bere.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 iunie 2023 12:20
Citește mai mult despre: bere Brăila muncitori pot

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult