Testamentul lui Vadim. Averea va reveni românului care poate să jignească cel mai murdar

Îmbulzeală la sicriul tribunului. În testament a lăsat instrucţiuni ca toată averea dobândită prin turnătorie şi lingătorie să ajungă la acel român care poate să jignească măcar la 10% din cât putea Vadim şi să dea cu căcat în orice persoană, precum şi în rudele apropiate, cu o josnicie demnă de un fost securist.

Pentru departajare, Vadim a propus o listă de criterii. Contează în primul rând creativitatea în terfelire, dar şi cât de zemoasă e insulta.“O să fiţi surprinşi, dar Stegarul Dac are şanse mari. Îl vedeţi voi mai mistic aşa, dar când se apucă să înjure şi să calomnieze, zici că e fratele mai mic al Tribunului”, spune văduva lui Vadim.

“Domnul Vadim a făcut precizări foarte clare privind punctajul. De exemplu, dacă după ce auzi insulta simţi că trebuie să faci un duş, se dau 10 puncte. Dacă simţi că trebuie să-ţi faci şi o transfuzie, sau să emigrezi, asta înseamnă 100 de puncte. În caz de punctaj egaj, departajarea se face printr-o probă de scuipat”, spune Robert Acrişor, avocatul lui Vadim.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
16 septembrie 2015 16:26
Citește mai mult despre: insulte testament Vadim Tudor

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult