Țiriac stă de 14 ore în telefon cu ING-ul, să explice de unde are bani în cont

Nu e deloc ușor să fii un om extrem de bogat. O dovedește situația lui Ion Țiriac, care stă de mai bine de 14 ore în telefon cu ING-ul, ca să le explice de unde are toți banii ăia din cont. Și lucrurile nu arată deloc bine pentru miliardar: în 14 ore abia a apucat să justifice vreo 100.000 de euro.

”În ritmul actual, o să stea cu ăia de la ING în telefon încă multe zile”, apreciază asistentul lui Ion Țiriac, cel care îi ține telefonul la ureche cu o mână și îi face vânt cu evantaiul cu cealaltă. ”Nu știu ce e în capul lor, dar îi cer domnului Țiriac să justifice fiecare mie de euro individual, sub pretextul că așa îi obligă ceva directivă europeană.”

O altă problemă este că ING a externalizat call center-ul pentru a reduce cheltuielile, așa că Ion Țiriac vorbește la telefon cu un pakistanez care folosește Google Translate pentru a comunica în română. ”Sper ca măcar până la finalul lunii iulie să se termine apelul cu ăia de la ING”, își face singur curaj asistentul lui Ion Țiriac.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
16 iulie 2020 12:56
Citește mai mult despre: tiriac

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult