Tragedia unei studente. A aflat la 18 ani că tatăl ei a fost depeșar în anii `90

Denisa B. nu vrea ca lumea să-i știe numele, dar vrea ca povestea ei să fie auzită. „Știau, toți știau, încercau să mă protejeze. Am aflat prea târziu de ce până și vecinii se uitau la mine cu milă și-mi dădeau cinci lei când ieșeam din casă”, își reamintește fata clipele de coșmar.

„Credeam că suntem o familie normală, credeam că toți sunt așa. Am învățat bine la școală, am fost a doua pe liceu, am ajuns la facultate la București și imediat totul s-a năruit. Am venit acasă să iau niște zacuscă și am aflat adevărul întunecat al familiei mele. Tatăl meu a fost unul din acei oameni din anii ’90 numiți depeșari. I-am găsit ascunse în pod tricourile, pantalonii ăia, albumele trase pe casete, tot. Fotografii cu el, pe hârtie, de-alea oldschool, în care avea cioc și ochelari de soare tip paznic Scorseze”, spune, prin hohote de lacrimi, Denisa B.

„Cel mai mult mă doare și faptul că nu am cu cine să vorbesc. Cu mama? Ea s-a căsătorit cu un depeșar, îți dai seama? Alte fete se ascund, nu vorbesc, e ca o stigmă. Și le înțeleg. Îl bănuiam și eu, că l-am sunat o dată să-mi ia o înghețată când iese de la muncă și mi s-a părut că aud „Personal Jesus” în mașină, dar mi-a zis că e orchestra lângă și fac repetiții la buhai, mi se pare mie. Până acum îmi era rușine de tatăl meu că era cameraman la nunți și zicea că lucrează în publicitate. Dar acum mi-e și mai rușine, că a fost și depeșar”.

Denisa vrea să înființeze acum o fundație care să sprijine pe toți copiii care provin din familii de depeșari. „Știm că le e rușine să iasă la lumină, dar pot veni la noi, aici îi vom primi cu brațele deschise. Și cu afecțiunea de care, evident, au atâta nevoie”.