Tragedie! Adi Minune a ajuns la spital, după ce s-a lovit cu fruntea de gresie când a strănutat

O nouă dramă era să lovească neamul Minune, după ce Adi, cel mai mic membru al familiei, a ajuns la spital, în urma unui banal strănut. “Mă pregăteam să fac baie în săpunieră, ca de obicei. Înainte să intru, mi-am scos ochelarii de soare de la ochi, lucru pe care nu-l fac de obicei în baie, decât atunci când mă spăl, ca să nu ruginească, fiind din fier. Din păcate, era geamul deschis şi soarele puternic m-a făcut să strănut şi să mă lovesc cu capul de gresie”, a declarat cântăreţul.

Acesta a fost transportat de urgenţă la spital. “Când a fost adus, avea o rană urâtă în zona frunţii. Aproape că se vedea cu ochiul liber, mai că n-a fost nevoie să folosim microscopul. A avut mare noroc, deşi a pierdut o picătură de sânge din cele două care îi curg prin corp“, spune unul dintre medici.

Ghinioanele se ţin scai de Adi Minune. “Săptămâna trecută navigam cu iahtul în cadă şi m-a prins unul dintre cutremurele zilnice. Am scăpat cu viaţă datorită bărcuţei de salvare. Din păcate, iahtul s-a scufundat”, se plânge manelistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
8 decembrie 2013 00:33

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult