Trăistariu, rugat să intre în cabină când mai probează chiloţi în mall

Cunoscutul interpret de muzică ușoară Mihai Trăistaru a fost astăzi subiectul unei scrisori comune semnate de reprezentanți ai mai multor mall-uri din București și din țară care au cerut ca acesta să folosească cabinele de probă când dorește să mai probeze chiloții. Informația apare în contextul în care Mihai e posibil să fie vaccinat și a intrat din nou în magazine să-și cumpere chiloți.

„Apreciem din toată inima prezența d-lui Mihai Trăistaru în magazinele noastre, fiind unul din cei mai importanți clienți și promotori ai noștri. Puțini oameni în România au făcut atâta reclamă la chiloți nu doar în țară ci și peste hotare, unde a obținut importante premii muzicale. Dar am dori, pentru că sunt și copii în preajmă și doamne în vârstă, să folosească cabinele de probă”, se arată în scrisoare.

Magazinele au spus că sunt dispuse să asigure pentru cântăreț un angajat care să intre cu el în cabină și să-l fotografieze în toate pozițiile când probează chiloții ba chiar să aplice și filtrele de instagram necesare. „Nu există nicio grijă că Mihai ar face un gest necuvenit, oamenii care sunt dispuși la așa ceva nu se pozează toată ziua în chiloți și discută cu minore pe instagram”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
5 noiembrie 2021 19:41
Citește mai mult despre: chiloti mihai traistaru

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult