Tramvai modern la Craiova. Are aer condiționat, prize USB și teci pentru săbii

De câteva zile Craiova se mândrește cu unele dintre cele mai moderne tramvaie care circulă în România. Ele au fost făcute pe comandă în Polonia și sunt gândite să răspund perfect nevoilor craiovenilor. Astfel, pe lângă aer condiționat sau prize USB, noile tramvaie din Craiova au și suporturi speciale pentru săbii.

Craiova fiind orașul din Europa cu cei mai mulți ninja pe cap de locuitor, decizia de a dota tramvaiele cu teci este una chiar inspirată. De acest lucru este absolut convinsă Lia Olguța Vasilescu, actual primar al Craiovei, cea care a stat în spatele achiziției.

„Când ies în oraș, doamnele din Craiova își pun o rochie elegantă, în timp ce domnii își aleg o sabie lucioasă, care să-i scoată în evidență. Și noi vrem să încurajăm transportul public și printre aceste elite ale orașului nostru, dar pentru asta trebuie să le și oferim condiții. Acum au toate motivele din lume să-și ia sabia și să aleagă transportul public“, spune Lia Olguța Vasilescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
3 decembrie 2022 08:32
Citește mai mult despre: Craiova sabii tramvai

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult