Tudorel Toader și-a făcut un tatuaj, dar cineva i l-a scris greșit: SULGĂ

Tudorel a suferit un veritabil șoc când și-a dat pansamentele jos de pe noul său tatuaj: fie tatuatorul și-a bătut joc de el, fie pur și simplu a fost neatent, cert e însă că i-a scris greșit mesajul cerut. Așa că acum pe brațul ministrului tronează impozant textul SULGĂ.

”Nu pot să înțeleg cum s-a ajuns aici”, s-a plâns Tudorel. ”Am ales un salon de tatuaj cu ievaluări foarte bune pe Facebook și pe Google. Vă dați seama, de la mine nu o să primească o ievaluare foarte bună, o să le dau o singură stea. Cum, cum să scrii SULGĂ? Mă simt batjocorit, o să cer să se verifice diploma celui care m-a tatuat.”

Din cauza tatuajului scris greșit, Tudorel se teme că ar putea fi demis din fruntea Ministerului de Justiție. ”Tatuajul nu l-a făcut pentru el, ci pentru domnul Dragnea, ca să-i arate că poate avea în continuare încredere în el”, a povestit un apropiat al lui Tudorel. ”Dar acum, că scrie SULGĂ, nu poate să îl afișeze în guvern, că râde până și Dăncilă de el, că-i agramat. Așa că va trebui să-i arate domnului Dragnea prin alte metode că este de încredere.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 februarie 2019 14:53
Citește mai mult despre: tudorel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult