Uimitor! Peste un milion de români au fost la Târgul de Joburi ca să-și depună demisia
Chiar dacă piața era afectată de criză financiară, iată că odată cu redresarea acesteia, schimbarea vremii și a horoscopului, românii au decis să le dea peste nas angajatorilor exigenți. Dacă, până nu demult, tinerii se buluceau pe porțile Sălii Palatului ca să-și depună CV-urile, în speranța găsirii unui loc de muncă, iată că astăzi, cei mai mulți dintre aceștia au venit să-și depună demisia exact la standurile companiilor din care făceau parte.
„Este o umilință pentru noi ca angajatul să urle în demisia mare că pleacă de la noi! Ne văd concurenții, de la alte standuri, zău și ce-or să creadă? Că suntem săraci? Că nu mai avem buget în tot Excel-ul să plătim oamenii și aceștia renunță, ca să se mute la ei?! Sau la vreun SRL… Doamne, nici nu vreau să mă gândesc la așa rușine!”, a spus, contrariat, un reprezentant al unei multinaționale renumite.
„Noi, când am văzut ce pățesc vecinii de stand, am făcut o ședință-fulger în baie și am decis ca fiecare reprezentant al unei corporații prezente la Târg să-și depună CV-ul la compania din aripa opusă clădirii. Dacă noi, corporatiștii, nu suntem solidari între noi, atunci cine?” – a declarat, înlăcrimat, un alt participant la Târgul de Joburi.
Situațiile hilare nu s-au oprit aici. Astăzi, mai mult ca în alți ani, corporatiștii au venit cu zecile să râdă de colegii care le reprezentau compania. „În timp ce ei au stat aici, fără acces la mailul de serviciu, din cauza semnalului wifi slab, noi am terminat rapoartele noastre și ca să le facem în ciudă, le-am făcut și pe ale lor!”, a adăugat un manager de proiect.
Autor: Mădălina
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.