TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ultima fiţă de Dorobanţi: photoshopping la Milano, Paris sau Londra

Scris de Călin
@
3 octombrie 2011 16:55
Ultima fiţă de Dorobanţi: photoshopping la Milano, Paris sau Londra

Nemulţumite de photoshoppingul din România, piţipoancele de Dorobanţi pleacă din ce în ce mai des la Milano, Paris sau Londra. “Nu sunt genul care să se înghesuie cu ţărăncile la Unirea Photoshopping Center. Eu nu mă compar cu ele, eu fac photoshopping la Milano şi Paris”, s-a lăudat o piţipoancă al cărei nume refuzăm să-l facem public.

“Dacă te uiţi la una care şi-a făcut photoshoppingul în Bucureşti şi pe urmă te uiţi la mine, care am fost la Milano, o să vezi imediat diferenţa. De când fac photoshopping la Milano, imaginea mea a avut mult de câştigat. Toată lumea îmi spune că arăt senzaţional”, a continuat piţipoanca de Dorobanţi.

Agenţiile de turism oferă deja excursii în marile capitale europene, pentru sesiuni de photoshopping. “O vizită la Londra, de exemplu, este de până la cinci ori mai costisitoare, fără să luăm în calcul avionul sau hotelul. Cu toate acestea, nu ducem lipsă de cliente pentru oferta noastră de photoshopping extern”, a declarat directorul unei agenţii de turism.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi