Ultimii la igiena corporală! Un bucureștean a găsit scris pe mașină: „Spală-te!”

Românii continuă să domine statisticile negative referitoare la igiena corporală, după cum o dovedește și întâmplarea unui bucureștean, care într-o dimineață a găsit pe mașina sa scris: „Spală-te”. Din câte se pare, chiar mașina sa, un Cielo din 2002, a scris cuvintele.

„Nu-l mai suport. În fiecare dimineață se urcă în mine puțind a transpirație. Înțeleg că n-are apă caldă, dar asta nu e o scuză. Degeaba am 174 de tămâiere la oglindă, nu reușesc să acopere nici 1% din miros. Cel mai nasol e când îmi respiră pe volan. Probabil nu a auzit de pasta de dinți. Păcat că nu sunt dotat cu pilot automat, l-aș fi dus încontinuu la farmacii, poate se prindea”, a declarat vehiculul.

Bucureșteanul a fost vizibil afectat de mesajul scris pe mașină și a șters imediat cratima. „Plin de analfabeți în țara asta”, a spus Victor R.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
3 decembrie 2019 13:18
Citește mai mult despre: Bucuresti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult