Un bar a anunțat ultima comandă pe 18 martie, dar încă e unul care trage de o bere

E greu să închizi un bar când clienţii prind rădăcini! Deşi a anunţat ultima comandă încă din seara de 18 martie, un stabiliment din Sectorul 3 încă nu poate să tragă obloanele din cauza unui drojdier nenorocit care încă trage de o bere.

„Pe uşă scrie clar: până la ultimul client. Când am strigat că-i ultima comandă, nea Marcel a cerut o bere, ca de obicei. Mă aşteptam să o dea pe gât şi să plece, dar parcă de-al dracu’ n-o mai termină. Suge câte un pic din ea, în fiecare zi, cât să nu moară de deshidratare. N-avem ce să-i facem, stăm şi aşteptăm. Eu unul nu mi-am mai văzut familia de trei săptămâni. Mănânc numai Maxi Mix şi alune”, se plânge Manole Crainic, proprietarul localului.

„Mă gândeam să-i las cheile lui nea Marcel şi să plec acasă, dar acum e prea târziu. Dacă mă opreşte un poliţist pe drum, ce-i zic? Că mă întorc de la cârciumă? Atâta-mi trebuie”, adaugă patronul barului.

Scris de Vasile
7 aprilie 2020 13:04

Articole asemanătoare

Vezi mai mult