Un bărbat nu a mai vorbit de două luni cu iubita lui, de teamă să nu o întrerupă

Un bărbat trece prin clipe grele în relaţia cu iubita lui, după ce comunicarea, considerată unanim drept unul dintre cele mai importante aspecte ale unei relaţii sănătoase, a fost serios afectată, în ultimele două luni. Motivul? Bărbatul nu are curaj să îi adreseze nici o vorbă femeii, de teamă să nu o întrerupă, aceasta vorbind, practic, fără oprire, încă din ianuarie.

“Totul a pornit de la o banală ceartă, acum două luni, când m-a acuzat că nu am complimentat-o pentru o nouă tunsoare. Mai exact, că nu am observat că s-a tuns, deşi vă spun sincer, chiar nu era nici o schimbare în coafura ei. În primele zile mi-a fost teamă să o întrerup, mi-era frică să nu mă ia la bătaie. După vreo lună mi-am luat inima-n dinţi şi am încercat să-mi spun punctul de vedere, dar nu am descoperit nici o pauză în vorbirea ei”, se plânge Decebal Popescu.

Acesta spune că cel mai greu îi este acum să o ţină în viaţă pe femeie. “Pentru că vorbeşte încontinuu, nu s-a mai aşezat la masă de mai bine de două luni. O hrănesc aruncându-i bucăţele de mâncare, atunci când deschide gura mai mare ca să ţipe. Iar noaptea o mai închid în debara, ca să pot dormi. Ce să mai, viaţa mea e un calvar”, a mai spus bărbatul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
22 martie 2014 05:57

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult