Un caracalean a băgat cremă pufoasă de brânză în maşina de spălat, ca să-i iasă rufele pufoase

Locuieşte pe Strada Inteligenţei, dar asta nu-l ajută cu nimic. E cazul unui caracalean “perspicace”, care şi-a dorit rufe pufoase, dar n-a auzit de balsam şi a încercat o scurtătură mintală, băgând cremă de brânză în maşina de spălat. Şi, ca să fie dezastrul complet, caracaleanul a băgat branză pufoasă cu somon peste rufele colorate şi branză pufoasă cu verdeaţă peste cele albe, distrugând toate hainele familiei.

Disperat, caracaleanul a vrut să-şi şteargă urmele şi a încercat să dea vina pe pisică, mânjind-o cu cremă de brânză pe lăbuţe, dar soţia lui, care e originară din Argeş, nu din Caracal, s-a prins de schemă şi l-a aşteptat cu făcăleţul, frăgezindu-l ca pe un miez de lapte.

“Când am ajuns acasă, m-am dus să îmi fac o gustare cu nişte branză pufoasă, dar nu am găsit-o în frigider. În momentul acela am avut o presimţire. Când am văzut şi pisica murdară, îmbrăcată cu un tricou pătat cu verdeaţă, am ştiut că iar a făcut bărbatu-meu vreo prostie”, explică soţia caracaleanului. În cele din urmă, omul a înţeles lecţia: dacă vrei haine pufoase iei balsam, crema de brânză e pentru întins pe pâine.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

20 mai 2015 11:51
Citește mai mult despre: branza caracal delaco fan branza

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult