Un corporatist a descoperit un produs ingenios, pe care îl mănâncă în ședințe fără să crănțăne

Viaţa unui tânăr corporatist s-a schimbat pentru totdeauna! Decebal Popescu, Senior Junior la o multinaţională din cartierul Pipera, era la un pas de a-şi pierde jobul din cauza unui obicei nesănătos. În toiul celor mai lungi şedinţe, tânărul crănţănea pufuleţi, covrigei, bomboane, dropsuri, chiar şi pixuri, făcând un zgomot teribil, care uneori zguduia geamurile firmei şi putea fi auzit de la 3 etaje distanţă.

La solicitarea managementului, o echipă de experţi a măsurat intensitatea crănţănelii, ajungând la concluzia că Popescu ronţăia la mai bine de 90 de decibeli, asemenea unei maşini de tuns iarba sau a unui aspirator industrial. “Era de neoprit, ne strica toate şedinţele!”, se plâng colegii săi mai puţin înfometaţi, treziţi din somnul dulce al prezentărilor în Powerpoint de hârşâitul dinţilor lui Popescu.

“N-am ce să fac, mă apucă foamea când sunt stresat! Am nevoie de o gustare la birou!”, mărturiseşte tânărul, amintindu-le colegilor că şi ei mai păcătuiesc cu seminţe, pufuleţi şi alte forme de hrană care se aud de la o poştă.

Din fericire, un coleg l-a iniţiat recent pe Popescu în tainele preparatelor silenţioase. “I-am recomandat Müller Riso, e un orez cu lapte cremos, pe care poţi să-l mănânci la birou fără să scoţi un sunet. Şeful doarme liniştit, şedinţa merge mai departe iar dopurile de urechi sunt o amintire îndepărtată!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

17 martie 2016 10:29
Citește mai mult despre: corporatisti gustare muller riso orez cu lapte

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult