Un hotel din Eforie Sud a dat lovitura odată cu schimbarea vremii! Are şi camere în care nu plouă

Sună paradoxal, dar vremea rea i-a adus câştiguri imense unui hotelier din Eforie Sud! Deşi nu se poate lăuda cu cele mai bune condiţii de cazare, ploaia sosită recent pe Litoral i-a permis să-şi scoată la înaintare “arma secretă” – spre deosebire de celelalte hoteluri din staţiune, al său are şi camere fără găuri în acoperiş.

Bucuros nevoie mare, odată cu primele semne de înrăutăţire a vremii, ingeniosul afacerist a arborat la poarta hotelului un panou mare cu inscripţia “CAZAŢI-VĂ AICI, 99% NU VĂ PLOUĂ. MAXIMUM C ŢIVA STROPI”. “În nici jumătate de oră aveam toate camerele ocupate, chiar şi cele nerenovate, în care mai intră apă ocazional!”, recunoaşte patronul hotelului.

Cuprinşi de invidie, mulţi concurenţi de pe Litoral au hotărât să-i copieze tactica, fiind văzuţi în magazinele de bricolaj cu cantităţi mari de chit, scânduri sau celofan. “La anul, nicio picătură de ploaie n-o să tulbure liniştea turiştilor mei, chiar dacă o să fiu nevoit să pun geamuri la ferestre! Ce naiba, suntem de 4 stele sau nu mai suntem?”, a exclamat unul dintre hotelieri.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
22 august 2015 02:03
Citește mai mult despre: Eforie hotel litoral ploaie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult