Te-ai săturat de mizeria din hotelurile româneşti? Încearcă o croazieră de lux! Astfel îşi îmbie clienţii fostul hotel Maricica din staţiunea Mamaia, cunoscut ca vasul de croazieră Royal Crown Maricica după ce fundaţia i s-a surpat şi întreaga clădire s-a prăvălit în Marea Neagră.

hotelul_vas_de_croaziera.jpg
“În urmă cu câteva săptămâni am fost trezit de un zgomot puternic”, mărturiseşte Decebal Popescu, căpitanul fostului hotel de 2 stele. “Nisipul de sub construcţia noastră cedase şi părea că o luăm încet la vale. În nici cinci minute pluteam în largul mării. Am strigat către recepţioneri: ‘Vapor de croazieră ne facem, băieţi!’ Pe urmă am umflat repede un colac şi m-am întors pe mal ca să-mi cumpăr o şapcă de căpitan. O dată în viaţă se iveşte asemenea ocazie!”

“Royal Crown Maricica, primul vas de croazieră românesc, are 20 de camere pe 4 etaje, un restaurant unde se poate servi micul dejun şi o mică terasă cu grătar. Îi invităm pe turişti să ni se alăture într-o croazieră de vis. În prezent suntem ancoraţi la vreo 30 de metri de Agigea, iar curenţii s-ar putea să ne poarte curând până la Eforie”, adaugă Popescu.

Scris de Vasile | Saturday, 08.08.2015 11:08 Monden

National Cinematografic