Un influencer care se urcase în prun pentru selfie-uri a fost cules şi făcut ţuică

A fost o zi tragică pentru Geani, un cunoscut blogger, youtuber, reviewer, unboxer, instagrammer, tiktoker şi influencer din Capitală! Aflat într-un pişcot-degustation-trip sponsorizat de Primăria Comunei Râncăciov din Dâmboviţa, acesta s-a urcat într-un prun de pe marginea drumului ca să-şi facă un selfie panoramic cu noul telefon Borko ZB19 şi camera lui de 42 gigapixeli.

Într-o clipă de neatenţie, ţăranii fără internet care tocmai culegeau prunele l-au cules şi pe Geani, l-au pus în butoi să fermenteze şi l-au făcut ţuică, probabil prima ţuică de influencer din România.

Zeci de comentarii cu #RIP, #nutevomuitaniciodată şi #F au curs pe conturile de social media ale victimei, intercalate cu întrebări precum „Bine, dar câte grade are?” şi „Cât e litrul?”.

„Bre, de unde era să ştiu că e un interneţăr din ăsta la mine în prun? Am dat cu bâta, a căzut, l-am făcut ţuică. Mă lăsaţi cu haştagurile voastre”, a declarat proprietarul arborelui fructifer.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
4 septembrie 2021 10:02
Citește mai mult despre: influencer prune Selfie tuica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult