Un polițist a scăpat de chelie folosind toate sprâncenele epilate de-a lungul timpului

Inspirație maximă pentru un polițist din București! Supărat nevoie mare din cauza părului tot mai rar, acesta a gândit o soluție ingenioasă, în ciuda faptului că este polițist: a păstrat tot părul rezultat din epilarea sprâncenelor și l-a transplantat pe cap.

„Îmi pensez sprâncenele destul de des, cam o dată, de două ori pe zi, pentru că cresc la loc foarte repede, așa că se strânge destul de mult păr”, a declarat omul legii. „Și cum nimic nu se pierde, totul se transformă, după cum a rostit marele filozof și economist francez Antoine Laurent de Lavoisier, am decis să-mi transform sprâncenele în păr”, a continuat acesta.

Polițistul spune că nu se va opri aici și are planuri mari cu diversele fire crescute pe corpul său. „Părul de la subraț nu îl vede nimeni, așa că îl mut în barbă, că nu-i atât de stufoasă cum aș vrea, părul de pe spinare îl pun pe piept, iar cu firele din nas îmi prelungesc genele, mereu mi-am dorit să am gene lungi, dar nu m-a binecuvântat Dumnezeu”, a conchis polițistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
2 mai 2024 07:25
Citește mai mult despre: chelie epilat politist

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult