Cel mai frumos cadou pentru Europa, chiar de ziua ei! În timp ce dirija traficul în zona Obor din Capitală, agentul de poliţie Marcu Anton a reuşit să reproducă integral Simfonia a 9-a de Beethoven din claxoane şi fluierături.

politaiul_dirijor_beethoven.jpg

"Lucrez la Poliţia Rutieră de 15 ani de zile", povesteşte poliţistul meloman. "De vreo zece, dirijez traficul la Obor. Când te plictiseşti, începi să cauţi ceva de făcut cu mintea. Eu mi-am dat seama că fiecare claxon are altă frecvenţă, alt timbru, e exact ca o orchestră. Dacă îmi măsor atent mişcările, pot să creez muzică din ambuteiajul ăsta infernal", povesteşte agentul Anton, executând cu precizie ultima mişcare a îndrăgitei Simfonii.

Acum că a stăpânit la perfecţie arta dirijatului, Anton spune că speră să fie mutat într-o intersecţie mai cultă, unde publicul l-ar aprecia. "Poate pe Splai, în dreptul Operei, sau chiar la Ateneu", visează agentul de poliţie supranumit deja "Celibidache cu şapcă" sau "Motivul pentru care faci 9 ore de la Muncii la Victoriei".



Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Scris de Vasile | Tuesday, 09.05.2017 08:33 Monden

National Cinematografic