TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un profet a anunțat că în 2012 vine sfârșitul lumii a treia

Scris de TNR
@
16 iunie 2011 10:17
Un profet a anunțat că în 2012 vine sfârșitul lumii a treia

Un profet misterios i-a asigurat pe experții Băncii Mondiale că problemele lumii a treia se vor rezolva în curând. Din 2012, populația lumii a treia nu va mai suferi din cauza foametei și a războaielor, deoarece nu va mai exista. Profetul a anunțat că pe 1 ianuarie vine sfârșitul lumii a treia și nu putem face nimic în privința asta, întrucât așa e scris.

 

Sfârșitul lumii a treia este deja anunțat de semnele clasice ale Apocalipsei, pe care le-ar recunoaște și un copil de cinci ani: foamete, molime și războaie. Un alt indiciu că se termină cu civilizațiile exotice din Africa este apariția Tribunalului Internațional pentru Crime de Război. Conform unor texte juridice misterioase, el a fost organizat ca să judece viii și morții.

Oamenii de știință spun însă că e ciudat că se întâmplă. Lor nu li se pare normal ca Apocalipsa s-o ia în ordine descrescătoare, cu ultima dintre lumi, care e și cea mai oropsită. Situația e cu atât mai tristă cu cât oamenii din Africa nici măcar nu au după ce bea apă infestată cu bacterii mortale. “Corect ar fi ca mai întâi să vină sfârșitul lumii mondene”, sunt de părere specialiștii. “O planetă fără Andreea Tonciu și Pamela de România ar fi de un milion de ori mai curată și n-ar mai exista atât de mulți lăței.”

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi